Medicii infecționiști îi sfătuiesc pe părinți să ia măsuri sporite pentru protejarea copiilor de boli transmisibile, o dată cu revenirea la școală

Medicii infecționiști îi sfătuiesc pe părinți să ia măsuri sporite pentru protejarea copiilor de boli transmisibile, o dată cu revenirea la școală
Sursa foto: Alexandra Pandrea / Gandul
Publicat: 02/09/2022, 19:31

Medicii infecționiști îi sfătuiesc în continuare pe părinți să acorde o atenție crescută, o dată cu începerea școlii, la modul în care copiii interacționează în aglomerație sau chiar la pachetul pe care aceștia îl primesc zilnic, la cursuri. Aceasta în contextul în care cazurile de COVID se pot înmulți după revenirea elevilor la școală.

Medicul infecționist Florin Roșu, de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași recomandă spălarea mâinilor cât mai des, folosirea șervețelelor umede, dar și alegerea alimentelor adecvate, în funcție de vârstă sau chiar anotimp.

„De evitat dulciurile, mâncarea de tip fast food, gustările nesănătoase, dar şi produsele perisabile. Copilul are nevoie de alimente sănătoase, nutritive care să îl ajute în procesul şi efortul de învăţare şi care de asemenea contribuie la protejarea sistemului imunitar. Atunci când este vorba de şcolari sau de copiii din unităţile de învăţământ preşcolare cu program scurt unde nu se asigură masa, personalul trebuie să se asigure că fiecare îşi mănâncă pacheţelul şi nu împart mâncarea. Virusurile se transmit şi prin alimente contaminate”, a declarat dr. Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iași, potrivit adevarul.ro

Hepatita de tip A sau „boala mâinilor murdare” se transmite și prin consumarea alimentelor care sunt deja infectate cu acest virus, dar și prin contactul cu persoane care suferă de această boală, spun specialiștii.

„Copiii până în vârsta de 6 ani pot fi asimptomatici. Peste această vârstă simptomele sunt: oboseală, greaţă, vărsături, dureri abdominale, urină închisă la culoare, îngălbenirea tegumentelor şi a albului ochiului. Hepatita se tratează în regim de izolare în cadrul spitalului”, a mai transmis managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”.

Pentru că se așteaptă în continuare la creșterea numărului de cazuri de infectare cu COVID-19, medicii recomandă purtarea măștilor de protecție în spațiile închise și în cele aglomerate.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Un bucureștean reclamă că are nevoie de reconstrucția penisului după ce a apelat la un...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Fructul pe care Raul a pariat 15.000 de euro, toate economiile sale. Vinde acum un kilogram...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
El este Marius, un alt român decedat în urma inundațiilor din Spania. Bărbatul a lăsat...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Expert: Este puţin probabil ca Putin să vină la masa negocierilor, indiferent de cine câştigă...
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Oana Lis a dat cea mai tristă veste. Este vorba de Viorel Lis
A fost modificată legea pensiilor. Ce români vor avea venituri mai mari
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang